Trei ani am trudit ca reprezentanta unui canal TV pentru copii si in tot acest timp crisis management am facut doar pe marginea acuzelor parintilor de promovarea unui limbaj si comportament agresive. Plus discutia publica dezaprobatoare aferenta, vezi CNA si restul presei. Am preluat canalul cand deja firma care asigura traducerea se shimbase si noul colaborator avusese pe brief mai ales evitarea exprimarilor dure si a epitetelor "idiot", "imbecil" si tot restul. Reprezentantii canalului romanesc se dadeau peste cap sa multumeasca parerea unui popor de parinti revoltati, in timp ce acelasi, dar fix acelasi continut ii lasa reci pe parintii cehi, unguri, polonezi, francezi...
Nu am de gand sa discut contra-argumente, desi am doua lucruri esentiale de spus:
- Nimeni nu a reclamat in timpul acesta sistemul scolar romanesc care predispune copiii romani sa zaca in fata televizorului de la pranz si pana la venirea parintilor acasa (cand in occident, orice scoala presupune si un program decent de after-school, care acolo nu e „dupa-scoala”, ci direct scoala);
- E foarte usor pentru copil sa preia un limbaj sau comportament inadecvat, dar va fi mult mai greu sa le pastreze atata vreme cand singurele lui modele veritabile – adica parintii – nu perpetueaza acelasi gen de manifestari.
Am incheiat paranteza si revin la aprinsa dezbatere in jurul violentei desenelor animate. In tot rastimpul celor 3 ani, recurent primeam exemplul pozitiv al animatiei Disney. In sus si in jos, Disney era cel mai cautat brand al parintilor (nu neaparat si al copiilor), pentru ca promoveaza o atmosfera calda, lipsita de injurii sau comportamente asociale.
In fine, acum sunt mama de copil care consuma aceste animatii Disney si volens-nolens le urmaresc si eu. Daca in copilarie le vedeam cu portia, prea mica intotdeauna, acum vad Frumoasa din Padurea Adormita de 5 ori intr-o seara si de 10 ori intr-o zi de week-end.
Imi traiesc perioada Disney:)
Si ma intreb. Cum naiba niciun parinte nu ridica glasul impotriva vechilor animatii Disney. Cum de le mai ridica la standard de industrie inca. Cum pe nimeni nu pare a deranja, mame si tati de fii si fiice, ca animatiile Disney afunda copiii in stereotipuri si le induc un mediu lipsit de diversitate sau multiculturalism.
Eu n-am auzit pana acum pe cineva spunand ca aproape ca nu exista personaje asiatice sau afro-americane. Sau ca TOATE eroinele Disney sunt in asteptarea printului care se plimba prin lume, face si drege. Si ca in schimb, Alba ca Zapada roboteste in casa piticilor, iar Sleeping Beauty culege mure si se converseaza cu animalele. Sau ca Peter Pan zice lucruri grave despre fete in general, iar Shanti il ademeneste pe Mowgli in satul oamenilor cu... nurii si batai din gene. Sau ca toate mamele vitrege sunt femei haine.
Nu, tocmai aceste productii vechi sunt laudate si transformate in repere.
Eu una tot trebuie sa desfac vrajile astea din capul fetitei mele. Pentru ca viata nu incepe cand il gasesti pe Fat-Frumos. Si in lumea in care traim nu toti suntem albi. Si nici nu vreau sa inteleaga ca viata de femeie se traieste prin prisma trupului.
Dar pe nimeni nu aud vorbind despre toate astea. Pentru ca traim orbi la gen. Orbi la sexism si rasism. Inchisi in universul nostru stramt de oameni albi, unde norma este masculinista.
Post Scriptum: BTW, Alba ca Zapada abunda si ea de limbaj violent si comportament agresiv. Sau „Arde-i una, da-i la cap” nu se califica?
vineri, 20 noiembrie 2009
joi, 12 noiembrie 2009
Cui ii e mai teama de feminism?
Ma intreb daca oare oamenii chiar cred despre mine ca sunt lesbiana. Sau frigida. Sau ca am o relatie prea speciala cu parul de picioare ca sa ma pot desparti de el prin epilare. Sau ca nu-mi place sa mi se deschida usa liftului. Sau ca urasc sa primesc un buchet de flori. Sau ca nu pot bea o cafea decat daca mi-o platesc singura. Sau ca pur si simplu ii urasc pe barbati.
In mare cam astea sunt stereoptipiile care circula at large despre feministe, iar eu m-am declarat deja ca atare. Iar acum evident ma intreb daca par macar sa ma apropii de vreuna dintre etichete...
Spun asta pe un fond de revolta la cantitatea de jurnaliste romance care nu stiu cum sa mai faca sa se dezica de, Doamne iarta-ma!, stampila de feminista.
Una spune ca feminismul a furat-o de posibilitatea de a trandavi linistita acasa unde sa-si creasca copiii si sa viseze cu ochii deschisi. Pentru ca asa e in natura ei de femeie. Alteia ii e teama ca va ajunge sa castige bani cat un barbat, dar va pierde la capitolul de sex appeal. Alta acuza guvernarea Boc de... feminism.
Nu stiu, cred ca pana la urma voi scrie si voi publica pe banii mei „Feminismul pe intelesul tuturor”, ca un fel de „Pentru prima oara in fata unui tabel Excel?” sau cum sunau titlurile de la Teora de popularizare a lui Microsoft Office. Sau „Ghidul adevaratelor pericole feministe”. Si o scriu simplu: sunteti feministi daca..., sunteti sexiste daca..., nu sunteti feminista daca bifati urmatoarele casute...
No offence intended, doar ca ma deranjeaza cand oamenii scriu despre ce nu stiu. La mama mea, sa zicem, nu ma deranjeaza ca-mi spune doar mie. La unii prieteni nu ma deranjeaza, ca lucreaza in marketing si nu-i ia nimeni in seama:) Dar faptul de a fi jurnalist(a) iti da nu numai drepturi, dar si obligatii. Unele serioase. De cercetare si informare, de verificare, de autenticitate.
(Caci despre educarea publicului nu mai indraznesc sa spun nimic in Romania zilelor mele, ramane doar una din functiile mass-media pe care le-am invatat la cursul „Mass-media, societate si cultura”.)
Revenind, eu una nu m-as pronunta despre, sa zic, astrologie pentru ca nu stiu exact ce inseamna ca e Mercur retrograd. Sau ca Saturn face conjunctie cu soarele. Tac si ascult, vad daca inteleg si nu zic mai departe. Iar eu nici macar nu public la gazeta!
In mare cam astea sunt stereoptipiile care circula at large despre feministe, iar eu m-am declarat deja ca atare. Iar acum evident ma intreb daca par macar sa ma apropii de vreuna dintre etichete...
Spun asta pe un fond de revolta la cantitatea de jurnaliste romance care nu stiu cum sa mai faca sa se dezica de, Doamne iarta-ma!, stampila de feminista.
Una spune ca feminismul a furat-o de posibilitatea de a trandavi linistita acasa unde sa-si creasca copiii si sa viseze cu ochii deschisi. Pentru ca asa e in natura ei de femeie. Alteia ii e teama ca va ajunge sa castige bani cat un barbat, dar va pierde la capitolul de sex appeal. Alta acuza guvernarea Boc de... feminism.
Nu stiu, cred ca pana la urma voi scrie si voi publica pe banii mei „Feminismul pe intelesul tuturor”, ca un fel de „Pentru prima oara in fata unui tabel Excel?” sau cum sunau titlurile de la Teora de popularizare a lui Microsoft Office. Sau „Ghidul adevaratelor pericole feministe”. Si o scriu simplu: sunteti feministi daca..., sunteti sexiste daca..., nu sunteti feminista daca bifati urmatoarele casute...
No offence intended, doar ca ma deranjeaza cand oamenii scriu despre ce nu stiu. La mama mea, sa zicem, nu ma deranjeaza ca-mi spune doar mie. La unii prieteni nu ma deranjeaza, ca lucreaza in marketing si nu-i ia nimeni in seama:) Dar faptul de a fi jurnalist(a) iti da nu numai drepturi, dar si obligatii. Unele serioase. De cercetare si informare, de verificare, de autenticitate.
(Caci despre educarea publicului nu mai indraznesc sa spun nimic in Romania zilelor mele, ramane doar una din functiile mass-media pe care le-am invatat la cursul „Mass-media, societate si cultura”.)
Revenind, eu una nu m-as pronunta despre, sa zic, astrologie pentru ca nu stiu exact ce inseamna ca e Mercur retrograd. Sau ca Saturn face conjunctie cu soarele. Tac si ascult, vad daca inteleg si nu zic mai departe. Iar eu nici macar nu public la gazeta!
luni, 9 noiembrie 2009
cu copilul la experimentat
nu-i usor sa ti se spuna ca faci un experiment cu propriul copil. mai ales ca nimic din ceea ce inseamna sa cresti un si cu un copil nu-i usor. ca sunt multe dubii. chestionari personale. puneri in 10 perspective. pentru ca e cam ca intr-o relatie de amor:)
dar sa vina cineva care isi umfla dintr-o data perii cand aude ca fiica ta de 3 ani si ceva stie despre propriul clitoris si iti spune ca e prea mult si ca vom vedea noi unde se ajunge si cu experimentul asta (adica copilul meu)... e greu de dus si de acceptat.
cu stomacul in razboi (caci n-am digerat nici acum spusele de mai sus) ma gandesc cu amaraciune la toate celelalte amenzi primite in ultimii ani. prieteni care nu mai sunt prieteni, mai ales.
de ce? mai ales pentru ca am spart niste hotare milenare si am indraznit sa-mi creez o viata conforma cu niste principii... mai aiurea. feministe, adica.
si sunt amendata. pentru ca:
- puneam lapte matern la congelator ziua, pentru ca iubitul meu, tatal, sa dea fiicei lui sa bea lapte, noaptea;
- schimbam scutecele cot la cot si faceam totul in doi (si nu sunt iertata chiar si cand zic ca nu era deloc usor si eram obositi si ne certam pe vicii de folosinta!);
- la petreceri inca nu alegem intre grupul baietilor care ciocnesc pahare de vin si cel al fetelor care-si vad de copii sau discuta despre celalalt grup;
- ne iubim si ne respectam si suntem egalitaristi, chiar si dupa atatea greutati impreuna;
- ii spun fiicei mele care are vagin si clitoris, incercand s-o fac sa iasa din false rusini si dintr-o pervertire a informatiei demna de evul mediu;
- ii povestesc ca niciun domeniu nu-i este interzis si o las sa se joace cu masini, papusi, acuarele, mingi;
- nu mi-e teama de perioadele ei erotice de acum si de mai tarziu...
poate sunt o mama usor denaturata. dar cand stiu ca la toate cercetarile sociale importante poporul asta reiese sexist, rasist, xenofob, homofob, dogmatic, atunci imi asum cu seninatate denaturarea.
si vad cum fetita mea nu sesizeaza diferente de culoare a pielii. si este asertiva si hotarata sa-si apere punctele de vedere. si nu vorbeste urat despre tigani sau copiii de tigani. si iubeste animalele. si stie nu doar ca e frumoasa, dar si talentata si inteligenta.
si o vad si o simt ca pe cel mai minunat experiment din viata mea.
dar sa vina cineva care isi umfla dintr-o data perii cand aude ca fiica ta de 3 ani si ceva stie despre propriul clitoris si iti spune ca e prea mult si ca vom vedea noi unde se ajunge si cu experimentul asta (adica copilul meu)... e greu de dus si de acceptat.
cu stomacul in razboi (caci n-am digerat nici acum spusele de mai sus) ma gandesc cu amaraciune la toate celelalte amenzi primite in ultimii ani. prieteni care nu mai sunt prieteni, mai ales.
de ce? mai ales pentru ca am spart niste hotare milenare si am indraznit sa-mi creez o viata conforma cu niste principii... mai aiurea. feministe, adica.
si sunt amendata. pentru ca:
- puneam lapte matern la congelator ziua, pentru ca iubitul meu, tatal, sa dea fiicei lui sa bea lapte, noaptea;
- schimbam scutecele cot la cot si faceam totul in doi (si nu sunt iertata chiar si cand zic ca nu era deloc usor si eram obositi si ne certam pe vicii de folosinta!);
- la petreceri inca nu alegem intre grupul baietilor care ciocnesc pahare de vin si cel al fetelor care-si vad de copii sau discuta despre celalalt grup;
- ne iubim si ne respectam si suntem egalitaristi, chiar si dupa atatea greutati impreuna;
- ii spun fiicei mele care are vagin si clitoris, incercand s-o fac sa iasa din false rusini si dintr-o pervertire a informatiei demna de evul mediu;
- ii povestesc ca niciun domeniu nu-i este interzis si o las sa se joace cu masini, papusi, acuarele, mingi;
- nu mi-e teama de perioadele ei erotice de acum si de mai tarziu...
poate sunt o mama usor denaturata. dar cand stiu ca la toate cercetarile sociale importante poporul asta reiese sexist, rasist, xenofob, homofob, dogmatic, atunci imi asum cu seninatate denaturarea.
si vad cum fetita mea nu sesizeaza diferente de culoare a pielii. si este asertiva si hotarata sa-si apere punctele de vedere. si nu vorbeste urat despre tigani sau copiii de tigani. si iubeste animalele. si stie nu doar ca e frumoasa, dar si talentata si inteligenta.
si o vad si o simt ca pe cel mai minunat experiment din viata mea.
joi, 15 ianuarie 2009
orgasm.ro
Desi mai totdeauna mi se pare greu, ieri am stat 30 de minute pe bicicleta eliptica si nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Ba chiar am constatat ca numarul de calorii consumate era mai mare ca de obicei. Pentru ca rotatiile pe minut au fost mai multe! Nu-mi venea sa cred… Dar am realizat inca o data ce putere are… Orgasmul!
Doar ca sa stiti rotatiile pe minut nu veneau din placere, ci din revolta. Sa va explic.
Aveam vreo 9 ani si eram pe Drumul Sarii, iar o colega de clasa mi-a explicat ce inseamna un act sexual. Explicatia ei a fost detaliata, si totusi simpla: vagin, penis, act sexual, copil. “Doamne, ce mincinoasa e Mihaela Popescu!”, apoi vreme de cateva saptamani m-am mai putut gandi la altceva!
La prima ocazie, mi-am confruntat o matusa tinerica, care – culmea – mi-a confirmat veridicitatea variantei mihaelapopesciene. Ce oribil!!!
Dupa circa 2 minute, I was a believer!
Revenind la revolta, mi-a luat mai bine de 20 de ani sa realizez ca:
1. aflu despre actul sexual pe la 9 ani
2. trec multi-multi-multi ani
3. aflu si despre Orgasm, intr-un final
Si am citit si vreo 2 carti pe ascuns pe la 12-13 ani, dar nimic-nimic despre big O.
Da, stiu, traiam in comunism si preocuparea majora (si fireasca) a adultilor activi sexuali era aparitia unei sarcini. Si stiu ca avantajele unui act sexual ar fi fost periculoase pentru o fata, intr-un asemenea context totalitar. Insa treburile astea sunt absolut relative: nici astazi nu se vorbeste mai mult despre placere in Romania, nici baietii de varsta mea nu au auzit decat tarziu despre orgasm si in lumea occidentala e cam la fel: lantul cauza efect este tot act sexual – sarcina.
Eu spun ca si lucrul acesta e unul din chipurile patriarhatului la care punem fiecare cate o caramida de-a lungul vietii noastre! Marii barbati ai timpurilor trecute – clerici sau laici – au decretat in problema diviziunii stricte trup-spirit, diabolizand tot ce tinea de primul. Apoi au mai facut o disjunctie, femeie-barbat. Si apoi niste definitii si desemnari. Femeia a ramas cu trupul si s-a diabolizat si ea. Placerea e impreuna cu trupul, asa ca trece intr-un teritoriu derizoriu sau tabu. Femeile trec si ele tot acolo. Nu mai spun despre placerea lor.
Eu, una, a trebuit sa lupt pentru orgasmele mele. Prin meandrele rusinii, prin vidul de cunoastere, prin golul de asumare, uneori purtand si o bocceluta grea cu vina.
Voi cum stati cu orgasmele?
Doar ca sa stiti rotatiile pe minut nu veneau din placere, ci din revolta. Sa va explic.
Aveam vreo 9 ani si eram pe Drumul Sarii, iar o colega de clasa mi-a explicat ce inseamna un act sexual. Explicatia ei a fost detaliata, si totusi simpla: vagin, penis, act sexual, copil. “Doamne, ce mincinoasa e Mihaela Popescu!”, apoi vreme de cateva saptamani m-am mai putut gandi la altceva!
La prima ocazie, mi-am confruntat o matusa tinerica, care – culmea – mi-a confirmat veridicitatea variantei mihaelapopesciene. Ce oribil!!!
Dupa circa 2 minute, I was a believer!
Revenind la revolta, mi-a luat mai bine de 20 de ani sa realizez ca:
1. aflu despre actul sexual pe la 9 ani
2. trec multi-multi-multi ani
3. aflu si despre Orgasm, intr-un final
Si am citit si vreo 2 carti pe ascuns pe la 12-13 ani, dar nimic-nimic despre big O.
Da, stiu, traiam in comunism si preocuparea majora (si fireasca) a adultilor activi sexuali era aparitia unei sarcini. Si stiu ca avantajele unui act sexual ar fi fost periculoase pentru o fata, intr-un asemenea context totalitar. Insa treburile astea sunt absolut relative: nici astazi nu se vorbeste mai mult despre placere in Romania, nici baietii de varsta mea nu au auzit decat tarziu despre orgasm si in lumea occidentala e cam la fel: lantul cauza efect este tot act sexual – sarcina.
Eu spun ca si lucrul acesta e unul din chipurile patriarhatului la care punem fiecare cate o caramida de-a lungul vietii noastre! Marii barbati ai timpurilor trecute – clerici sau laici – au decretat in problema diviziunii stricte trup-spirit, diabolizand tot ce tinea de primul. Apoi au mai facut o disjunctie, femeie-barbat. Si apoi niste definitii si desemnari. Femeia a ramas cu trupul si s-a diabolizat si ea. Placerea e impreuna cu trupul, asa ca trece intr-un teritoriu derizoriu sau tabu. Femeile trec si ele tot acolo. Nu mai spun despre placerea lor.
Eu, una, a trebuit sa lupt pentru orgasmele mele. Prin meandrele rusinii, prin vidul de cunoastere, prin golul de asumare, uneori purtand si o bocceluta grea cu vina.
Voi cum stati cu orgasmele?
joi, 8 ianuarie 2009
Romania incalca mainstream-ul numai in trafic
Doar in trafic se circula pe sens interzis. Se alearga cu viteza pe timp de ceata sau zapada. Se merge pe linia de tramvai, cea de pe sensul opus.
Restul vietii ramane la cheremul normelor si a “normalitatii”.
E normal sa nu speli in zi de sarbatoare, desi Dumnezeu e o constanta indepartata, iar tu dracui si injuri birjereste pe toti mototoii din trafic. Any given day. E normal sa te rusinezi de sexualitatea ta si s-o ascunzi, la fel cum e normal sa te casatoresti si apoi sa faci copii, carora le ascunzi o buna bucata de timp modalitatea venirii lor pe lume. E mai normal sa ai un baiat decat o fata. E normal sa gatesti daca esti femeie. E normal sa fii puternic daca esti barbat. E normal sa cauti “imbarbatare” de la un…barbat!
E normal sa muncesti orice, chiar daca nu-ti place, pentru ca vezi Doamne treaba asta te innobileaza, dar - mai mult decat orice - e ceea ce fac toti oamenii din jurul tau.
Asa zice cosmeticiana mea: “ei, cui ii place sa munceasca, dar mergem in fiecare zi si ne castigam traiul”. Pai da, de-aia cosmeticiana mea nu face sprancenele ca Anastasia Soare, care parasind Romania a descoperit ca ii place sa penseze. Si a studiat numerele lui Fibonacci si priveste o fizionomie prin prisma proportiei de aur si, la sfarsit, ies minunatii din mainile ei. Cam cate 9-10 ore pe zi! Ea e acum regina sprancenelor, dar numai in America a putut ajunge asa!
In Romania, oamenii nu prea iti dau sanse sa o iei de la capat. In Romania Einstein ar fi ramas un copil intarziat in ochii tuturor, iar cateva mari genii manifestate de-abia la o varsta respectabila ar fi trecut neobservate. In Romania, reiei traseele generatiilor anterioare, refaci pattern-urile parintilor si le transmiti copiilor. Si asta pentru ca in Romania nu prea importa sa ajungi sa te manifesti plenar, sa-ti scrii tu viata.
Si cand vrei sa-ti traiesti viata si sa nu te traiasca ea pe tine, oamenii iti spun cu scepticism ca bai, dar ce curaj ai sau bine, si de acum cum te vei descurca sau e foarte greu cand ai agenda goala.
Cand vrei sa-ti traiesti viata, oamenii te compatimesc.
I want to ride the wild horses!!!
PS Acum o am spranceana acceptabila si una urata:(
Restul vietii ramane la cheremul normelor si a “normalitatii”.
E normal sa nu speli in zi de sarbatoare, desi Dumnezeu e o constanta indepartata, iar tu dracui si injuri birjereste pe toti mototoii din trafic. Any given day. E normal sa te rusinezi de sexualitatea ta si s-o ascunzi, la fel cum e normal sa te casatoresti si apoi sa faci copii, carora le ascunzi o buna bucata de timp modalitatea venirii lor pe lume. E mai normal sa ai un baiat decat o fata. E normal sa gatesti daca esti femeie. E normal sa fii puternic daca esti barbat. E normal sa cauti “imbarbatare” de la un…barbat!
E normal sa muncesti orice, chiar daca nu-ti place, pentru ca vezi Doamne treaba asta te innobileaza, dar - mai mult decat orice - e ceea ce fac toti oamenii din jurul tau.
Asa zice cosmeticiana mea: “ei, cui ii place sa munceasca, dar mergem in fiecare zi si ne castigam traiul”. Pai da, de-aia cosmeticiana mea nu face sprancenele ca Anastasia Soare, care parasind Romania a descoperit ca ii place sa penseze. Si a studiat numerele lui Fibonacci si priveste o fizionomie prin prisma proportiei de aur si, la sfarsit, ies minunatii din mainile ei. Cam cate 9-10 ore pe zi! Ea e acum regina sprancenelor, dar numai in America a putut ajunge asa!
In Romania, oamenii nu prea iti dau sanse sa o iei de la capat. In Romania Einstein ar fi ramas un copil intarziat in ochii tuturor, iar cateva mari genii manifestate de-abia la o varsta respectabila ar fi trecut neobservate. In Romania, reiei traseele generatiilor anterioare, refaci pattern-urile parintilor si le transmiti copiilor. Si asta pentru ca in Romania nu prea importa sa ajungi sa te manifesti plenar, sa-ti scrii tu viata.
Si cand vrei sa-ti traiesti viata si sa nu te traiasca ea pe tine, oamenii iti spun cu scepticism ca bai, dar ce curaj ai sau bine, si de acum cum te vei descurca sau e foarte greu cand ai agenda goala.
Cand vrei sa-ti traiesti viata, oamenii te compatimesc.
I want to ride the wild horses!!!
PS Acum o am spranceana acceptabila si una urata:(
marți, 6 ianuarie 2009
o miza cat toata viata mea
La capatul unei discutii framantate, plimbata prin viata, cronologie, gand, introspectie, uitare si amintire, eu - tipa asta care scrie randurile de fata, un mic punct pe planeta Terra - mi-am facut o miza. Si iata cum, in urieseasca reprezentare a propriului eu, am mai adaugat inca o rotunjime.
Pentru ca acum suntem doua, eu si miza mea.
Daca am starnit curiozitatea, e bine s-o spun de pe acum: n-o voi marturisi public sau pe www vreodata. Cred.
Dar sa stiti ca randurile de mai jos vor fi interesante totusi pentru ca va fi vorba despre importanta unei mize si despre promisiunea mea spre mine sa-mi gasesc multe mize si sa traiesc la inaltimea lor. Nu ca pentru v-ar pasiona mizele mele, ci pentru ca toti vrem sa aflam despre procesele altora de devenire si apoi sa ne intrebam "dar eu oare cum ... ?" Completarea ramane la inaltimea vocabularului interior al fiecaruia, dar esenta e aceeasi: cu totii vrem sa fim, sa devenim, sa ramanem.
De ce sunt mizele importante, deci? Am indentificat multiple raspunsuri si le pun cu bullet points mai jos, pentru ca cifrele ar fi rezultat o ierarhizare. Iar treaba cu miza (aceea constienta si asumata) e noua si pentru mine, asa ca inca n-am avut timp sa clasific dupa importanta:
Pentru ca acum suntem doua, eu si miza mea.
Daca am starnit curiozitatea, e bine s-o spun de pe acum: n-o voi marturisi public sau pe www vreodata. Cred.
Dar sa stiti ca randurile de mai jos vor fi interesante totusi pentru ca va fi vorba despre importanta unei mize si despre promisiunea mea spre mine sa-mi gasesc multe mize si sa traiesc la inaltimea lor. Nu ca pentru v-ar pasiona mizele mele, ci pentru ca toti vrem sa aflam despre procesele altora de devenire si apoi sa ne intrebam "dar eu oare cum ... ?" Completarea ramane la inaltimea vocabularului interior al fiecaruia, dar esenta e aceeasi: cu totii vrem sa fim, sa devenim, sa ramanem.
De ce sunt mizele importante, deci? Am indentificat multiple raspunsuri si le pun cu bullet points mai jos, pentru ca cifrele ar fi rezultat o ierarhizare. Iar treaba cu miza (aceea constienta si asumata) e noua si pentru mine, asa ca inca n-am avut timp sa clasific dupa importanta:
- pentru ca nu stim niciodata ce va fi maine, dar avem nevoie de putina certitudine si mizam - ca voi fi o mama buna, ca voi avea o relatie happily ever after, ca voi termina pana la urma un master, ca sunt capabila sa-mi gasesc fericirea, ca voi visa imposibilul toata viata pentru a mi se intampla the next best thing sau daca am sansa chiar imposibilul;
- pentru ca o miza implica suspans si ne place sa traim periculos;
- pentru ca ne da masura propriului curaj;
- pentru ca in relatia cu ceilalti spune intotdeauna multe despre noi;
- pentru ca e un pariu impotriva blazarii si a nonsalantei cu care ne traim uneori viata de parca nu s-ar sfarsi niciodata, deci:
- pentru ca adauga valoare unei vieti care oricum se scurge;
- pentru ca face sens - if you guess what I mean.
Acum eu aleg sa ma bucur ca am inceput sa pun mize constiente la 30 si x de ani si sa nu stau prea mult in regretul ca n-am avut mentori la cap pe cand aveam 20 si y de ani sau chiar mai devreme. Ca am trait o copilarie intreaga alaturi de parinti tarati de comunism care nu aveau curajul sa rosteasca cuvantul MIZA. Ca bunicul sfatos din filme sau povesti sau, pentru ca vreau sa echilibrez cumva discriminarile de gen facute de-a lungul ultimelor milenii, bunica sfatoasa din filme sau povesti nu a existat.
Gata, spuneam, cu regretele! E timpul sa ne traim viata! Sa ne dam teme! Sa ne ridicam pariurile fi FOR GOD SAKE sa avem curaj si asumare si awareness ca sa tinem cu dintii de ele!
Eu nu am rezolutii pentru 2009, am MIZE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
