o miza cat toata viata mea

La capatul unei discutii framantate, plimbata prin viata, cronologie, gand, introspectie, uitare si amintire, eu - tipa asta care scrie randurile de fata, un mic punct pe planeta Terra - mi-am facut o miza. Si iata cum, in urieseasca reprezentare a propriului eu, am mai adaugat inca o rotunjime.

Pentru ca acum suntem doua, eu si miza mea.

Daca am starnit curiozitatea, e bine s-o spun de pe acum: n-o voi marturisi public sau pe www vreodata. Cred.

Dar sa stiti ca randurile de mai jos vor fi interesante totusi pentru ca va fi vorba despre importanta unei mize si despre promisiunea mea spre mine sa-mi gasesc multe mize si sa traiesc la inaltimea lor. Nu ca pentru v-ar pasiona mizele mele, ci pentru ca toti vrem sa aflam despre procesele altora de devenire si apoi sa ne intrebam "dar eu oare cum ... ?" Completarea ramane la inaltimea vocabularului interior al fiecaruia, dar esenta e aceeasi: cu totii vrem sa fim, sa devenim, sa ramanem.

De ce sunt mizele importante, deci? Am indentificat multiple raspunsuri si le pun cu bullet points mai jos, pentru ca cifrele ar fi rezultat o ierarhizare. Iar treaba cu miza (aceea constienta si asumata) e noua si pentru mine, asa ca inca n-am avut timp sa clasific dupa importanta:

• pentru ca nu stim niciodata ce va fi maine, dar avem nevoie de putina certitudine si mizam - ca voi fi o mama buna, ca voi avea o relatie happily ever after, ca voi termina pana la urma un master, ca sunt capabila sa-mi gasesc fericirea, ca voi visa imposibilul toata viata pentru a mi se intampla the next best thing sau daca am sansa chiar imposibilul;
• pentru ca o miza implica suspans si ne place sa traim periculos;
• pentru ca ne da masura propriului curaj;
• pentru ca in relatia cu ceilalti spune intotdeauna multe despre noi;
• pentru ca e un pariu impotriva blazarii si a nonsalantei cu care ne traim uneori viata de parca nu s-ar sfarsi niciodata, deci:
• pentru ca adauga valoare unei vieti care oricum se scurge;
• pentru ca face sens - if you guess what I mean.

Acum eu aleg sa ma bucur ca am inceput sa pun mize constiente la 30 si x de ani si sa nu stau prea mult in regretul ca n-am avut mentori la cap pe cand aveam 20 si y de ani sau chiar mai devreme. Ca am trait o copilarie intreaga alaturi de parinti tarati de comunism care nu aveau curajul sa rosteasca cuvantul MIZA. Ca bunicul sfatos din filme sau povesti sau, pentru ca vreau sa echilibrez cumva discriminarile de gen facute de-a lungul ultimelor milenii, bunica sfatoasa din filme sau povesti nu a existat.

Gata, spuneam, cu regretele! E timpul sa ne traim viata! Sa ne dam teme! Sa ne ridicam pariurile fi FOR GOD SAKE sa avem curaj si asumare si awareness ca sa tinem cu dintii de ele!

Eu nu am rezolutii pentru 2009, am MIZE!