joi, 15 ianuarie 2009

orgasm.ro

Desi mai totdeauna mi se pare greu, ieri am stat 30 de minute pe bicicleta eliptica si nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Ba chiar am constatat ca numarul de calorii consumate era mai mare ca de obicei. Pentru ca rotatiile pe minut au fost mai multe! Nu-mi venea sa cred… Dar am realizat inca o data ce putere are… Orgasmul!

Doar ca sa stiti rotatiile pe minut nu veneau din placere, ci din revolta. Sa va explic.

Aveam vreo 9 ani si eram pe Drumul Sarii, iar o colega de clasa mi-a explicat ce inseamna un act sexual. Explicatia ei a fost detaliata, si totusi simpla: vagin, penis, act sexual, copil. “Doamne, ce mincinoasa e Mihaela Popescu!”, apoi vreme de cateva saptamani m-am mai putut gandi la altceva!

La prima ocazie, mi-am confruntat o matusa tinerica, care – culmea – mi-a confirmat veridicitatea variantei mihaelapopesciene. Ce oribil!!!

Dupa circa 2 minute, I was a believer!

Revenind la revolta, mi-a luat mai bine de 20 de ani sa realizez ca:
1. aflu despre actul sexual pe la 9 ani
2. trec multi-multi-multi ani
3. aflu si despre Orgasm, intr-un final

Si am citit si vreo 2 carti pe ascuns pe la 12-13 ani, dar nimic-nimic despre big O.

Da, stiu, traiam in comunism si preocuparea majora (si fireasca) a adultilor activi sexuali era aparitia unei sarcini. Si stiu ca avantajele unui act sexual ar fi fost periculoase pentru o fata, intr-un asemenea context totalitar. Insa treburile astea sunt absolut relative: nici astazi nu se vorbeste mai mult despre placere in Romania, nici baietii de varsta mea nu au auzit decat tarziu despre orgasm si in lumea occidentala e cam la fel: lantul cauza efect este tot act sexual – sarcina.

Eu spun ca si lucrul acesta e unul din chipurile patriarhatului la care punem fiecare cate o caramida de-a lungul vietii noastre! Marii barbati ai timpurilor trecute – clerici sau laici – au decretat in problema diviziunii stricte trup-spirit, diabolizand tot ce tinea de primul. Apoi au mai facut o disjunctie, femeie-barbat. Si apoi niste definitii si desemnari. Femeia a ramas cu trupul si s-a diabolizat si ea. Placerea e impreuna cu trupul, asa ca trece intr-un teritoriu derizoriu sau tabu. Femeile trec si ele tot acolo. Nu mai spun despre placerea lor.

Eu, una, a trebuit sa lupt pentru orgasmele mele. Prin meandrele rusinii, prin vidul de cunoastere, prin golul de asumare, uneori purtand si o bocceluta grea cu vina.

Voi cum stati cu orgasmele?

joi, 8 ianuarie 2009

Romania incalca mainstream-ul numai in trafic

Doar in trafic se circula pe sens interzis. Se alearga cu viteza pe timp de ceata sau zapada. Se merge pe linia de tramvai, cea de pe sensul opus.

Restul vietii ramane la cheremul normelor si a “normalitatii”.

E normal sa nu speli in zi de sarbatoare, desi Dumnezeu e o constanta indepartata, iar tu dracui si injuri birjereste pe toti mototoii din trafic. Any given day. E normal sa te rusinezi de sexualitatea ta si s-o ascunzi, la fel cum e normal sa te casatoresti si apoi sa faci copii, carora le ascunzi o buna bucata de timp modalitatea venirii lor pe lume. E mai normal sa ai un baiat decat o fata. E normal sa gatesti daca esti femeie. E normal sa fii puternic daca esti barbat. E normal sa cauti “imbarbatare” de la un…barbat!

E normal sa muncesti orice, chiar daca nu-ti place, pentru ca vezi Doamne treaba asta te innobileaza, dar - mai mult decat orice - e ceea ce fac toti oamenii din jurul tau.

Asa zice cosmeticiana mea: “ei, cui ii place sa munceasca, dar mergem in fiecare zi si ne castigam traiul”. Pai da, de-aia cosmeticiana mea nu face sprancenele ca Anastasia Soare, care parasind Romania a descoperit ca ii place sa penseze. Si a studiat numerele lui Fibonacci si priveste o fizionomie prin prisma proportiei de aur si, la sfarsit, ies minunatii din mainile ei. Cam cate 9-10 ore pe zi! Ea e acum regina sprancenelor, dar numai in America a putut ajunge asa!

In Romania, oamenii nu prea iti dau sanse sa o iei de la capat. In Romania Einstein ar fi ramas un copil intarziat in ochii tuturor, iar cateva mari genii manifestate de-abia la o varsta respectabila ar fi trecut neobservate. In Romania, reiei traseele generatiilor anterioare, refaci pattern-urile parintilor si le transmiti copiilor. Si asta pentru ca in Romania nu prea importa sa ajungi sa te manifesti plenar, sa-ti scrii tu viata.

Si cand vrei sa-ti traiesti viata si sa nu te traiasca ea pe tine, oamenii iti spun cu scepticism ca bai, dar ce curaj ai sau bine, si de acum cum te vei descurca sau e foarte greu cand ai agenda goala.

Cand vrei sa-ti traiesti viata, oamenii te compatimesc.

I want to ride the wild horses!!!

PS Acum o am spranceana acceptabila si una urata:(

marți, 6 ianuarie 2009

o miza cat toata viata mea

La capatul unei discutii framantate, plimbata prin viata, cronologie, gand, introspectie, uitare si amintire, eu - tipa asta care scrie randurile de fata, un mic punct pe planeta Terra - mi-am facut o miza. Si iata cum, in urieseasca reprezentare a propriului eu, am mai adaugat inca o rotunjime.

Pentru ca acum suntem doua, eu si miza mea.

Daca am starnit curiozitatea, e bine s-o spun de pe acum: n-o voi marturisi public sau pe www vreodata. Cred.

Dar sa stiti ca randurile de mai jos vor fi interesante totusi pentru ca va fi vorba despre importanta unei mize si despre promisiunea mea spre mine sa-mi gasesc multe mize si sa traiesc la inaltimea lor. Nu ca pentru v-ar pasiona mizele mele, ci pentru ca toti vrem sa aflam despre procesele altora de devenire si apoi sa ne intrebam "dar eu oare cum ... ?" Completarea ramane la inaltimea vocabularului interior al fiecaruia, dar esenta e aceeasi: cu totii vrem sa fim, sa devenim, sa ramanem.

De ce sunt mizele importante, deci? Am indentificat multiple raspunsuri si le pun cu bullet points mai jos, pentru ca cifrele ar fi rezultat o ierarhizare. Iar treaba cu miza (aceea constienta si asumata) e noua si pentru mine, asa ca inca n-am avut timp sa clasific dupa importanta:
  • pentru ca nu stim niciodata ce va fi maine, dar avem nevoie de putina certitudine si mizam - ca voi fi o mama buna, ca voi avea o relatie happily ever after, ca voi termina pana la urma un master, ca sunt capabila sa-mi gasesc fericirea, ca voi visa imposibilul toata viata pentru a mi se intampla the next best thing sau daca am sansa chiar imposibilul;
  • pentru ca o miza implica suspans si ne place sa traim periculos;
  • pentru ca ne da masura propriului curaj;
  • pentru ca in relatia cu ceilalti spune intotdeauna multe despre noi;
  • pentru ca e un pariu impotriva blazarii si a nonsalantei cu care ne traim uneori viata de parca nu s-ar sfarsi niciodata, deci:
  • pentru ca adauga valoare unei vieti care oricum se scurge;
  • pentru ca face sens - if you guess what I mean.

Acum eu aleg sa ma bucur ca am inceput sa pun mize constiente la 30 si x de ani si sa nu stau prea mult in regretul ca n-am avut mentori la cap pe cand aveam 20 si y de ani sau chiar mai devreme. Ca am trait o copilarie intreaga alaturi de parinti tarati de comunism care nu aveau curajul sa rosteasca cuvantul MIZA. Ca bunicul sfatos din filme sau povesti sau, pentru ca vreau sa echilibrez cumva discriminarile de gen facute de-a lungul ultimelor milenii, bunica sfatoasa din filme sau povesti nu a existat.

Gata, spuneam, cu regretele! E timpul sa ne traim viata! Sa ne dam teme! Sa ne ridicam pariurile fi FOR GOD SAKE sa avem curaj si asumare si awareness ca sa tinem cu dintii de ele!

Eu nu am rezolutii pentru 2009, am MIZE!