Arde-i una! Da-i la cap!

Trei ani am trudit ca reprezentanta unui canal TV pentru copii si in tot acest timp crisis management am facut doar pe marginea acuzelor parintilor de promovarea unui limbaj si comportament agresive. Plus discutia publica dezaprobatoare aferenta, vezi CNA si restul presei. Am preluat canalul cand deja firma care asigura traducerea se shimbase si noul colaborator avusese pe brief mai ales evitarea exprimarilor dure si a epitetelor "idiot", "imbecil" si tot restul. Reprezentantii canalului romanesc se dadeau peste cap sa multumeasca parerea unui popor de parinti revoltati, in timp ce acelasi, dar fix acelasi continut ii lasa reci pe parintii cehi, unguri, polonezi, francezi...

Nu am de gand sa discut contra-argumente, desi am doua lucruri esentiale de spus:
- Nimeni nu a reclamat in timpul acesta sistemul scolar romanesc care predispune copiii romani sa zaca in fata televizorului de la pranz si pana la venirea parintilor acasa (cand in occident, orice scoala presupune si un program decent de after-school, care acolo nu e „dupa-scoala”, ci direct scoala);
- E foarte usor pentru copil sa preia un limbaj sau comportament inadecvat, dar va fi mult mai greu sa le pastreze atata vreme cand singurele lui modele veritabile – adica parintii – nu perpetueaza acelasi gen de manifestari.

Am incheiat paranteza si revin la aprinsa dezbatere in jurul violentei desenelor animate. In tot rastimpul celor 3 ani, recurent primeam exemplul pozitiv al animatiei Disney. In sus si in jos, Disney era cel mai cautat brand al parintilor (nu neaparat si al copiilor), pentru ca promoveaza o atmosfera calda, lipsita de injurii sau comportamente asociale.

In fine, acum sunt mama de copil care consuma aceste animatii Disney si volens-nolens le urmaresc si eu. Daca in copilarie le vedeam cu portia, prea mica intotdeauna, acum vad Frumoasa din Padurea Adormita de 5 ori intr-o seara si de 10 ori intr-o zi de week-end.

Imi traiesc perioada Disney:)

Si ma intreb. Cum naiba niciun parinte nu ridica glasul impotriva vechilor animatii Disney. Cum de le mai ridica la standard de industrie inca. Cum pe nimeni nu pare a deranja, mame si tati de fii si fiice, ca animatiile Disney afunda copiii in stereotipuri si le induc un mediu lipsit de diversitate sau multiculturalism.

Eu n-am auzit pana acum pe cineva spunand ca aproape ca nu exista personaje asiatice sau afro-americane. Sau ca TOATE eroinele Disney sunt in asteptarea printului care se plimba prin lume, face si drege. Si ca in schimb, Alba ca Zapada roboteste in casa piticilor, iar Sleeping Beauty culege mure si se converseaza cu animalele. Sau ca Peter Pan zice lucruri grave despre fete in general, iar Shanti il ademeneste pe Mowgli in satul oamenilor cu... nurii si batai din gene. Sau ca toate mamele vitrege sunt femei haine.

Nu, tocmai aceste productii vechi sunt laudate si transformate in repere.

Eu una tot trebuie sa desfac vrajile astea din capul fetitei mele. Pentru ca viata nu incepe cand il gasesti pe Fat-Frumos. Si in lumea in care traim nu toti suntem albi. Si nici nu vreau sa inteleaga ca viata de femeie se traieste prin prisma trupului.
Dar pe nimeni nu aud vorbind despre toate astea. Pentru ca traim orbi la gen. Orbi la sexism si rasism. Inchisi in universul nostru stramt de oameni albi, unde norma este masculinista.

Post Scriptum: BTW, Alba ca Zapada abunda si ea de limbaj violent si comportament agresiv. Sau „Arde-i una, da-i la cap” nu se califica?

Cui ii e mai teama de feminism?

Ma intreb daca oare oamenii chiar cred despre mine ca sunt lesbiana. Sau frigida. Sau ca am o relatie prea speciala cu parul de picioare ca sa ma pot desparti de el prin epilare. Sau ca nu-mi place sa mi se deschida usa liftului. Sau ca urasc sa primesc un buchet de flori. Sau ca nu pot bea o cafea decat daca mi-o platesc singura. Sau ca pur si simplu ii urasc pe barbati.

In mare cam astea sunt stereoptipiile care circula at large despre feministe, iar eu m-am declarat deja ca atare. Iar acum evident ma intreb daca par macar sa ma apropii de vreuna dintre etichete...

Spun asta pe un fond de revolta la cantitatea de jurnaliste romance care nu stiu cum sa mai faca sa se dezica de, Doamne iarta-ma!, stampila de feminista.

Una spune ca feminismul a furat-o de posibilitatea de a trandavi linistita acasa unde sa-si creasca copiii si sa viseze cu ochii deschisi. Pentru ca asa e in natura ei de femeie. Alteia ii e teama ca va ajunge sa castige bani cat un barbat, dar va pierde la capitolul de sex appeal. Alta acuza guvernarea Boc de... feminism.

Nu stiu, cred ca pana la urma voi scrie si voi publica pe banii mei „Feminismul pe intelesul tuturor”, ca un fel de „Pentru prima oara in fata unui tabel Excel?” sau cum sunau titlurile de la Teora de popularizare a lui Microsoft Office. Sau „Ghidul adevaratelor pericole feministe”. Si o scriu simplu: sunteti feministi daca..., sunteti sexiste daca..., nu sunteti feminista daca bifati urmatoarele casute...

No offence intended, doar ca ma deranjeaza cand oamenii scriu despre ce nu stiu. La mama mea, sa zicem, nu ma deranjeaza ca-mi spune doar mie. La unii prieteni nu ma deranjeaza, ca lucreaza in marketing si nu-i ia nimeni in seama:) Dar faptul de a fi jurnalist(a) iti da nu numai drepturi, dar si obligatii. Unele serioase. De cercetare si informare, de verificare, de autenticitate.

(Caci despre educarea publicului nu mai indraznesc sa spun nimic in Romania zilelor mele, ramane doar una din functiile mass-media pe care le-am invatat la cursul „Mass-media, societate si cultura”.)

Revenind, eu una nu m-as pronunta despre, sa zic, astrologie pentru ca nu stiu exact ce inseamna ca e Mercur retrograd. Sau ca Saturn face conjunctie cu soarele. Tac si ascult, vad daca inteleg si nu zic mai departe. Iar eu nici macar nu public la gazeta!

cu copilul la experimentat

nu-i usor sa ti se spuna ca faci un experiment cu propriul copil. mai ales ca nimic din ceea ce inseamna sa cresti un si cu un copil nu-i usor. ca sunt multe dubii. chestionari personale. puneri in 10 perspective. pentru ca e cam ca intr-o relatie de amor:)

dar sa vina cineva care isi umfla dintr-o data perii cand aude ca fiica ta de 3 ani si ceva stie despre propriul clitoris si iti spune ca e prea mult si ca vom vedea noi unde se ajunge si cu experimentul asta (adica copilul meu)... e greu de dus si de acceptat.

cu stomacul in razboi (caci n-am digerat nici acum spusele de mai sus) ma gandesc cu amaraciune la toate celelalte amenzi primite in ultimii ani. prieteni care nu mai sunt prieteni, mai ales.

de ce? mai ales pentru ca am spart niste hotare milenare si am indraznit sa-mi creez o viata conforma cu niste principii... mai aiurea. feministe, adica.

si sunt amendata. pentru ca:
- puneam lapte matern la congelator ziua, pentru ca iubitul meu, tatal, sa dea fiicei lui sa bea lapte, noaptea;
- schimbam scutecele cot la cot si faceam totul in doi (si nu sunt iertata chiar si cand zic ca nu era deloc usor si eram obositi si ne certam pe vicii de folosinta!);
- la petreceri inca nu alegem intre grupul baietilor care ciocnesc pahare de vin si cel al fetelor care-si vad de copii sau discuta despre celalalt grup;
- ne iubim si ne respectam si suntem egalitaristi, chiar si dupa atatea greutati impreuna;
- ii spun fiicei mele care are vagin si clitoris, incercand s-o fac sa iasa din false rusini si dintr-o pervertire a informatiei demna de evul mediu;
- ii povestesc ca niciun domeniu nu-i este interzis si o las sa se joace cu masini, papusi, acuarele, mingi;
- nu mi-e teama de perioadele ei erotice de acum si de mai tarziu...

poate sunt o mama usor denaturata. dar cand stiu ca la toate cercetarile sociale importante poporul asta reiese sexist, rasist, xenofob, homofob, dogmatic, atunci imi asum cu seninatate denaturarea.

si vad cum fetita mea nu sesizeaza diferente de culoare a pielii. si este asertiva si hotarata sa-si apere punctele de vedere. si nu vorbeste urat despre tigani sau copiii de tigani. si iubeste animalele. si stie nu doar ca e frumoasa, dar si talentata si inteligenta.

si o vad si o simt ca pe cel mai minunat experiment din viata mea.